Fostul internațional Gary Lineker a vorbit despre șansele naționalei României la EURO 2024 și l-a remarcat pe Ianis Hagi.
Unul din cei mai importanți jucători din naționala României a fost lăudat de englezul Gary Lineker, în podcastul „The Rest is Football”. Fostul internațional englez a vorbit deschis și despre șansele României să iasă din grupe la EURO 2024.
Gary Linker a vorbit la superlativ de Ianis Hagi, chiar dacă internaționalul român nu trece prin cea mai bună formă a carierei. Acesta l-a descris pe Hagi ca fiind „unul dintre starurile echipei României” la EURO 2024. Totuși, nu consideră că elevii lui Edi Iordănescu au șanse să iasă din grupa din care mai fac parte Belgia, Slovacia și Ucraina.
Unul dintre starurile echipei României este Ianis Hagi, care este jucătorul lui Rangers. A fost împurmutat la Alaves. Este fiul lui Gheorghe Hagi, cel care a fost un fotbalist absolut fantastic. Cred că România va fi una dintre outsidere”, a spus Gary Lineker, în podcastul „The Rest is Football”.
Ianis Hagi nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei. Revenit după o accidentare care l-a ținut luni bune pe margine, internaționalul român a fost împrumutat de Rangers la Deportivo Alaves, în Spania. Nici la gruparea spaniolă nu a primit încrederea antrenorului, care l-a folosit mai mult din postura de rezervă, iar la finalul sezonului a preferat să nu mai mizeze deloc pe serviciile românului.
EURO 2024 poate fi ultima rampă de lansare pentru Ianis Hagi, care nu mai este dorit la Rangers. Internaționalul român ar putea prinde un transfer important, dacă reușește să se ridice la nivelul așteptărilor numelui de familie: Hagi.
Euro 2024 îi oferă lui Ianis Hagi șansa glorioasă de a se ridica la înălțimea numelui de familie celebru. Într-un efort de a-și relansa cariera, Hagi a fost trimis sub formă de împrumut la echipa spaniolă Alaves. Nici acest lucru nu a funcționat, deoarece jucătorul de 25 de ani a marcat doar de două ori în 26 de meciuri – niciuna dintre aceste reușite nu a venit în campionat”, au notat jurnaliștii de la Mirror.uk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER